N-o sa fac o descriere lunga si amuzanta sau impresionanta, ca sa incerc sa te determin sa citesti cartea. Dezastrul de la 11 septembrie. Un copil care a gasit in camera tatalui sau mort o cheie, pe care are de gand s-o incerce in toate incuietorile din New York. Un batran mut, care are palmele tauate cu DA si NU. Jonathan Safran Foer. Extrem de tare si incredibil de aproape.
Asta e tot ce vor oamenii unii de la altii, nu dragostea in sine, ci doar sa stie ca dragostea e acolo.
Stiam ca sunt pe cale sa distrug ceea ce ea putuse sa reconstruiasca.
Locurile de care n-ai auzit sunt mult mai multe decat cele de care ai auzit.
Nu e o lume ingrozitoare, dar e plina de o multime de oameni ingrozitori.
Mi-am petrecut viata invatand sa simt din ce in ce mai putin.
Nu te poti apara de tristete fara sa te aperi de fericire.
Ma ranesti atunci cand nu vrei sa ma ranesti.
E tragedia iubirii, cel mai mult iubesti lucrurile de care ti-e dor.
Mi-e atat de teama sa nu pierd un lucru pe care-l iubesc incat refuz sa mai iubesc ceva.
Usa era deschisa, dar parca intre noi era o usa invizibila.
Tot ce naste trebuie sa moara, ceea ce inseamna ca vietile noastre sunt ca zgarie-norii. Fumul se ridica mai repede sau mai incet, dar toti zgarie-norii ard si toti suntem captivi inauntrul lor.
Mi s-a frant inima in mai multe bucati decat din cate era facuta, de ce nu pot oamenii sa spuna ce simt la timpul potrivit?
